Niciun loc nu e perfect?!

Am petrecut 5 zile in Hamburg si pot spune ca nu imi pare rau...Nici nu as avea de ce. Pare orasul ideal dc simti nevoia de o viata boema si vrei liniste. Nu e chiar Toscana la care visez in fiecare noapte, insa e unul dintre cele mai civilizate orase in care am fost. Eram in masina si ma plimbam prin oras de la o intalnire la alta cand mi-am dat seama ca e ceva care ma deranjeaza. Si atunci mi-am dat seama ca nu era nicio problema. Doar ca era prea multa liniste...Nu am auzit niciun claxon zilele astea, nu am asistat la nicio cearta in trafic si nu am auzit pe nimeni sa se injure ca nu i-a dat prioritate. Pentru ca acolo toata lumea iti da prioritate - indiferent dc esti pe bicicleta, daca esti pieton sau dc esti cu masina. Nimeni nu te claxoneaza la semafor in prima secunda cand s-a facut verde. Toata lumea te respecta.
Ce am mai observat? Toate masinile luxoase care sunt pe aici. Am vazut intr-o zi mai multe masini Porsche Carrera decat am vazut pana acum toata viata mea. Si bineinteles BMW si Mercedes. Normal. Eram la ei acasa.
Am mai descoperit ca shoppingul in alta tara iti da mult mai multa satisfactie decat dc ai merge la cumparaturi in propria tara. De ce? Inca nu am nicio explicatie dar un lucru e cert. Cumperi cu mult mai multa pofta in alta tara. Si nu e prima data cand mi se intampla...Cand ma intorc in tara si vad ca mi-a scazut creditul considerabil incep sa o citez pe Britney Spears : "Ooops, I did it again!"
Am uitat sa va spun ca nu am vazut nicio cladire veche! Nici macar una!!!
Deci, daca in Hamburg e multa liniste si verdeatza, nu sunt probleme in trafic, toata lumea te respecta, mersul la cumparaturi e super, arhitectura e impresionanta, mancarea e delicioasa, ce lipseste? Soarele! E deja a treia oara cand vin aici si nu am vazut nicio raza de soare! Ba mai mult, m-am trezit intr-o dimineatza si am crezut ca urmeaza apusul. Majoritatea timpului norii acopera cerul si creaza o atmosfera apasatoare. Primul lucru la care m-am gandit cand am ajuns aici a fost la poezia "Plumb" al lui George Bacovia.
Pentru mine, o vreme buna e un factor f important pentru o zi reusita. Imi iau energia, voia buna si optimismul de la soare!
Ador orasul Hamburg! Dar un lucru e sigur! Nu as putea locui aici niciodata!

In loc de "A fost odata ca niciodata..."

A fost odata ca niciodata o fata care nu a mai scris din mai pe blogul ei! Si dorinta ei de a scrie pe blog crestea pe zi ce trecea, cat a altora in 10 ani! Dar ea era foarte foarte ocupata...
Lasand gluma acum...Ce am facut toata vara de am fost asa ocupata? Pai, am terminat Facultatea! Gizas!! Finally! Am fost asa stresata cu licenta si toata lumea incerca sa ma calmeze ca nu o sa manance nimeni nici la oral nici la scris. Ai mei nu mai puteau sa stea in casa cu mine, prietenii se faceau ca au uitat ca ma sune, logodnicul se dadea ocupat de dimineata pana seara si s-a si lasat de fumat pt mine - pentru o scurta perioda de timp, ce-i drept, dar a fost o supriza frumoasa!
A urmat "o nunta ca-n povesti" dc ar fi sa-i citez pe unii, care nu a durat 3 zile si 3 nopti, ci doar o zi si o noapte... Nu imi aduc aminte nici de jumate din lucrurile care s-au intamplat, iar jumate din the "funny stuff" nici nu le-am vazut.
Asa ca dupa ce am asteptat o luna, am primit dvd-urile cu filmele si pozele si mi-am adus si eu aminte ce a fost acolo... A fost frumos, frumos de tot...dar a trecut! Si dupa ce a trecut timpul, mi-am dat seama ca nu e drept ce se intampla. Muncesti cateva luni bune inainte pentru evenimentul vietii tale -adica zeci de mii de telefoane, inca o suta de mii de sms-uri, tzipi la toata lumea pentru cel putin o luna, plangi in fiecare seara ca nu iti iese nimic bine si nimeni nu te iubeste, ai cosmaruri cel putin o data pe saptmana cum ai ajuns la nunta si nu mai e nimeni in afara de tine, cum incepe o furtuna si ia toate acoperisurile de la cladiri, aranjamentele florale zboara - mai rau ca in November Rain, cum in loc de mirele vietii tale apare vanzatorul de la ziare care iti zambeste in fiecare dimineatza etc etc Pentru o zi si o seara. Pentru cateva ore care trec atat de repede .
Nu stiu altzi cum sunt dar eu cand am vazut ca e 5 dimineatza, ca am rochia murdara (nici dc as fi fost la munca la camp nu era asa), ca nu mai pot merge de durere de la cat am dansat si ca tipii aia dragutzi imbracati care umbla de colo colo sunt doar chelnarii si nu invitatii de la nunta, m-a apucat depresia.
Muncesti atat de mult timp si se termina atat de repede! De fapt, toate lucrurile frumoase dureaza putin si nici nuntile nu fac exceptie!
Pe de o parte, a fost frumos si avem amintiri de neuitat, dar pe de alta parte, dc stiam in ce ma bag...as fi ales varianta cu o ceremonie pe plaja doar cu cei dragi :)
Lasand pregatirile deoparte, dupa nunta, ai nevoie de inca o luna sa te incarci cu energie, sa iti revii back to normal.
Dar luna de miere din Capri ne-a ajutat sa ne revenim si ne-a dat energie pozitiva pentru cel putin inca o nunta...

If Not Now, When?

"If Not Now, When?" este un roman scris de Primo Levi, o poveste adevarata inspirata din viata unor rusi, polonezi si evrei, care sunt partizani si sunt prinsi de inamici in al doilea Razboi Mondial. O carte pe care nu apucat sa o citesc, insa am vazut-o pe masa si m-a facut sa ma gandesc la blogul meu. Si atunci am zis: Daca nu acum, atunci cand?
Dupa 5 luni de "disparitie neexpliblicabila" ma intorc la blogul meu "Give Me the World..!". De ce dupa atat de mult timp? Pentru ca s-au intamplat atat de multe evenimente in viata mea incat nu am avut timp sa respir. Normal ca imi puteam gasi timp sa scriu dar mereu ne dam ocupati si uitam sa facem exact lucrurile care ne fac placere. Sa fiu sincera, trebuie sa fiu in dispozitia necesara ca sa pot sa scriu. Si trebuie sa recunosc ca am avut nevoie de timp sa imi incarc bateriile.
Am inceput blogul pentru ca am vrut sa o impresionez pe profa de la RPI ( Rel Publice Internationale) dar am sfarsit prin a ma impresiona pe mine insumi si a-mi impresiona prietenii ( si nu numai ) prin post-urile mele. Am aflat cat de rewarding poate fi sa impartasesti cu altii ceea ce simti, ce traiesti, am descoperit cat imi place sa scriu si sa ma exprim. Urasc sa scriu de mana si poate de asta uitasem ce bine e atunci cand iti pui gandurile in ordine. Da, e super cool sa ai jurnalul tau online!
Nu am reusit sa o impresionez totusi pe profesoara, dar nu mai am nevoie de aprobarea ei oricum. Asa ca totul o sa fie mult mai personal, o sa pun mai multe poze si o sa povestesc mai mult despre ce inseamna sa traiesti in Israel. Mai mult, am un program f incarcat toamna asta. Asa ca o am my beloved Mac cu mine si o sa raportez tot. Am o saptamana in Hamburg, vreo 5 zile in Tel Aviv, si apoi vin in Romania! Am planuri si pentru noiembrie dar toate la timpul lor!

Cat o sa mai continue violenta in Irak?

In fiecare zi cand imi citesc mailul si stirile de pe YahooNews gasesc un articol care sa contina : 19 oameni au murit ieri in Bagdad, 23 de morti si 12 raniti in Irak, 15 militari britanici rapiti in Irak etc.
Nu pot sa nu ma intreb ce se intampla acolo?! De curand am aflat ca Irakul este cel mai periculos loc pentru jurnalisti - 61 de oameni de presa au murit in timp ce acoperau conflictul din Irak. Mai mult de 65% dintre acestia erau de originie irakiana. In timp ce atentia presei internationale se concentreaza asupra atacurilor asupra jurnalistilor straini, cea mai mare presiune se exercita asupra jurnalistilor irakieni. Probabil ca toata lumea stie ca Bagdadul este cel mai periculos loc din lume dar este de doua ori sau de trei ori mai periculos pt jurnalisti, pt ca f multi din oamenii de acolo nu inteleg scopul si rostul lor. Probabil ca unii se tem de ei pt ca ii cred dusmanii lor.
In ceea ce privesc trupele din Irak se pare ca o parte din cele romanesti vor fi retrase, Ucraina deja si-a retras militarii, Polonia isi prelungeste prezenta in Irak iar Italia a hotarat sa isi retraga toate trupele.
Cat o sa mai dureze acest razboi? Cum o sa se termine? Care o sa fie urmarile razboiului? Cred ca toata lumea vrea sa stie...
In cartea "The best war ever" este prezentata problema acestui conflict care pare a nu se mai termina niciodata....

Ziua Independentei in Israel

Peste un an, Israel o sa aiba 60 de ani. Cine ar fi crezut?
Din 1948, Israel si-a multiplicat populatia de 10 ori, si-a facut o productie nationala la un standard occidental si un stil de viata american, in inima celui mai periculos loc din lume, inconjurat de inamici, lovit de teroare, cu un razboi in cel putin fiecare deceniu. Nu exista alta tara care sa reuseasca ceea
ce Israel a reusit cu inceput teribil de “zgomotos”, cu greutati grele pe umeri, in cea mai dura vecinatate.
Israelienii pot tine capul sus pentru asta. Si totusi nu sunt acolo unde trebuie inca... Intr-un an o sa aiba 60 de ani vechime, o varsta cand oamenii se pregatesc sa iasa la pensie, isi scriu testamentul sau se uita la polita de asigurare.
In Israel, drumul pana la odihna este inca lung. Israelienii sunt considerati patriotici mai mult decat e normal. E o greseala. Nu este alta natie cu o asa ura de sine. O putem vedea peste tot. In politica, in media, in trafic.
Exista soferi care conduc mai prost ca israelienii, dar nu sunt mai rautaciosi ca aici. Numai aici, cand cineva incearca sa se bage in trafic in fata ta, celalalt o sa faca totul ca sa impiedice asta. In Europa, un semnal scurt cu faza lunga arata ca soferul din fatza ta te lasa sa te bagi. In Israel, exact opusul. Nu vei indrazni sa te strecori. Soferii din Europa conduc ca sa bucure de drum si bineinteles ca sa ajunga la destinatie. In Israel, conduci ca sa ucizi.
In restul lumii, cand cineva reuseste, castiga la bursa sau la loterie, toata lumea se bucura pentru el. In Israel, asteapta doar sa “cazi”. Numai atunci incepe adevarata bucurie.
Cand se schimba israelienii? In razboi. Atunci ei se comporta complet diferit. Peste noapte, se transforma in cea mai prietenoasa tara din lume. Solidaritatea creste in copaci si zboara pe strazi. Toata lumea este favoarea celuilalt, amabili in trafic, zambesc, ajuta. Sub bombardamente, toti sunt prieteni. Isi daruiesc inimia si sufletele, sunt voluntari, impart tot ce au.
Totul se dizolva in 15 minute dupa ce razboiul se termina.
Asa ca poate nu e imposibil, ca in ultimul in an inainte de aniversarea de 60 de ani sa incerce sa opreasca rasa sangeroasa? Nu fiecare drum pe autostrada este un razboi. Nu fiecare rivalitate trebuie sa fie o amenintare de viata.
Israelul are un satelit in spatiu, singurul sistem de blocare a rachetelor nucleare din lume, o industrie hi-tech de prestigiu, castigatori al Premiului Nobel si chiar medalii olimpice.
Insa, Israelul nu are o granita normala. Nimeni nu stie unde Israelul incepe si unde se termina. Israelul trece de la un razboi la altul, de la alegeri la alegeri, nimic nu e planificat, totul este la intamplare, desfasurandu-se cu o lunga improvizatie si o pura coincidenta.
Israelul este o tara fara nici o tinta. O natiune confuza. Se poate rezolva chiar si anul acesta. Inainte de aniversarea de 60 ani. Este nevoie doar de o tinta comuna...

Masacru la o universitate din America

1966 - Charles Joseph Whitman (25ani) a omorat 13 persoane intr-o universitate din Texas.
1999 - Dylan Klebold (17 ani) si Eric Harris ( 18 ani) au ucis 12 persoane si au ranit alte 31, in campusul unui liceu din statul american Colorado. S-au sinucis la scurt timp dupa atac.
16 aprilie 2007 - Cho Seung-Hei a omorat 32 persoane si a ranit alte 21 in campusul Universitatii Virgina Tech din statul Virginia. S-a sinucis in holul facultatii dupa atac.

Ce i-a determinat pe acesti studenti la asemenea acte de violenta? De ce oameni nevinovati trebuie sa plateasca pt asta? Cat de usor este sa iti procuri o arma in SUA?
Si multe alte intrebari o sa urmeze dupa acest masacru ...

Cea mai buna alternativa la Codul lui Da Vinci?

"Manuscrisul lui Omega" sau "cea mai buna alternativa la codul lui da Vinci" este scrisa de australianul Adrien d'Hage. Poti spune ca opera lui d'Hage este mai bine scrisa dar predecesoarea este mai captivanta. Avand in vedere ca autorul are studii de cultura si civilizatie araba si islamica, "Manuscrisul Omega" face o radiografie amanuntita a razboiului israelo-palestinien si a separatismului si fundamentalismului. O dovada vie ca ceea ce nu intelegem intr-adevar exercita o mare atractie decat evenimentele de care ne lovim la tot pasul in jurnalele de stiri. "Codul lui Da Vinci" ne transpunea intr-o lume magica, unde misterele si cifrurile ne faceau sa nu lasam cartea din mana ore in sir.
Cartea nu trateaza doar situatia conflictuala din Orientul Mijlociu sau modul in care este resimtita religia la 2000 de ani de la nasterea lui Iisus si rezultatele recente privind structura ADN-ului. Romanul se contureaza in jurul manuscrisului Omega pe care, potrivit scriitorului, Biserica Catolica incearca de jumatate de secol sa il tina departe de ochii publicului larg.
Papirusul, care face parte din seria de manuscrise eseniene gǎsite la Qumran, pe malurile nordice ale Mǎrii Moarte, este cel care suscitǎ cel mai mult imaginaţia, „purtǎtor al unui mesaj revelator pentru umanitate, un avertisment teribil pentru civilizaţie”. Sceptic, nu poţi sǎ nu te întrebi dacǎ manuscrisul este real sau dacǎ este doar produsul foamei devoratoare a omului de a presǎra mistere în legǎturǎ cu originea, credinţa şi destinul sǎu.
Naraţiunea este brǎzdatǎ de flashback-uri explicatorii pentru starea de fapt prezentǎ, personajele fiind strâns legate unele de altele. La un pol se aflǎ cǎutǎtorii adevǎrului, mireni şi clerici deopotrivǎ, neobosiţi şi neclintiţi în elanurile justiţiare şi dorinţa de neechivoc, deconspiratori vehemenţi ai pǎrţii adverse, reprezentate de mai-mari ai Bisericii Catolice, Pǎrinţii Vaticanului, mustind de secrete bine pǎzite, mânaţi de impulsuri meschine, histrioni, delapidatori implicaţi în afaceri obscure cu mafia şi criminali înveteraţi.
O multime de consideratii legate de cele aparute in Codul lui Da Vinci a lui Brown sunt intalnite si aici: mariajul dintre Isus si Maria Magdalena, existenta unei Evangelii a acesteia din urma ( si convigerea ca manuscrul ar putea face lumina cu privire la aceste aspecte), precum si vehicularea ideii ca religiile dominate de principiul masculin au facut si vor in face in continuare mult rau - profetiile despre sfarsitul lumii sunt sumbre: schimbari ale temperaturii, cutremure etc - daca nu se face intoarcerea catre credinta anticilor care slaveau echilibrul itnre zeitatile masculine si feminine.
Trei probleme majore reies din acest roman: este Biserica Catolica demna de incredere din moment ce (posibil) pastreaza in taina o serie de documente despre trecutul nostru ca civilizatie? Exista un alt plan maret, in afara de anihilarea totala, in razboaiele crunte duse de cele trei mari religii ( crestinism, iudaism si islamism), fiecare sustinand ca este purtatoare adevarului absoult? Si, in final, cat de mult ne altereaza spiritual posibilitatea unui Isus participant cu drepturi depline la viata societatii?